350 de sportivi au participat la „Gârboavele Run & Ride” 2026, competiție dedicată Anului Nadia Comăneci
350 de sportivi profesioniști și amatori din întreaga țară au participat, sâmbătă, la cea de-a șaptea ediție a concursului de alergare și ciclism „Gârboavele Run & Ride”, desfășurat în Pădurea Gârboavele.
Concurenții, cu vârste cuprinse între 14 și 70 de ani, au avut parte de o experiență aparte, întrucât ediția din acest an a fost dedicată „Anului Nadia Comăneci – 50 de ani de la primul 10 perfect!”.
Evenimentul a fost organizat în baza unui parteneriat între Consiliul Județean Galați și Asociația Mausi, pentru care a fost alocată suma de 12.000 de lei. Competiția, desfășurată pe 28 martie, a inclus probe de alergare, dar și curse de ciclism off-road, tip montan (MTB), adresate atât amatorilor, cât și sportivilor profesioniști.
„Felicitări celor 350 de sportivi din întreaga țară – profesioniști și amatori, cu vârste între 14 și 70 de ani – care au luat startul în cea de-a șaptea ediție a Concursului de alergare și ciclism «Gârboavele Run & Ride», desfășurată astăzi în Pădurea Gârboavele.
Ne bucurăm că, alături de Asociația Mausi, am reușit și de această dată să oferim participanților o experiență de neuitat. În plus, ediția din 2026 a avut o semnificație aparte, fiind dedicată «Anului Nadia Comăneci – 50 de ani de la primul 10 perfect!».
A fost o zi plină de energie, entuziasm și voie bună, cu numeroase premii și medalii. Dincolo de clasamente și podiumuri, în spirit olimpic, cea mai importantă rămâne participarea: bucuria de a fi împreună, de a împărtăși momente frumoase și de a ne bucura de beneficiile mișcării în mijlocul naturii”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.













