AdministraţieEconomieSănătateŞtiri de top

Consiliul Județean Galați investește 43,3 milioane de lei în noul Ambulatoriu al Spitalului „Anton Cincu” din Tecuci

Astăzi a fost lansat proiectul privind construirea unui corp medical nou pentru Ambulatoriul Integrat al Spitalului Municipal „Anton Cincu” din Tecuci, o investiție de 43,3 milioane de lei, realizată de Consiliul Județean Galați prin Programul Sănătate.

”În 2022, am preluat un sistem de sănătate „muribund”, ce funcționa în clădiri vechi de peste 100 ani.

Acum construim un nou spital, cu o suprafață de 10.000 mp, în care vom muta 60 % dintre secțiile Spitalului Municipal ”Anton Cincu”, iar astăzi am lansat și acest proiect, al noului Ambulatoriu de Specialitate (Policlinica), de serviciile căruia vor beneficia peste 150.000 de locuitori din Tecuci și comunele limitrofe”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Noul Ambulatoriu, care va fi construit tot în curtea spitalului din Tecuci, va fi o clădire cu regim de înălțime P+1, cu o suprafață desfășurată de aproape 2.700 mp. La parter vor fi amenajate cabinete și spații medicale pentru Pediatrie, Chirurgie – mici intervenții, Chirurgie generală, Cardiologie, Radiologie și mamografie, Ortopedie, iar la etaj vor fi cabinetele de Dermatologie, Diabet, Boli Interne, ORL, Obstetrică-Ginecologie, Gastroenterologie, Oftalmologie, Psihiatrie și Neurologie.

De asemenea, noul Ambulatoriu va fi dotat cu peste 500 de echipamente medicale, mobilier de specialitate și toate dotările necesare pentru desfășurarea activității în cele mai bune condiții.

”Noul Ambulatoriu de Specialitate din Tecuci va fi inclusiv un reper de arhitectură, ce se va remarca prin utilizarea pereților și a acoperișurilor verzi, a sistemelor de umbrire, dar și a sistemelor de producere a energiei pentru consum propriu din surse regenerabile.

Avem deja un constructor desemnat prin licitație publică pentru realizarea acestui obiectiv, iar după finalizarea etapei de proiectare, lucrările de construcție vor începe la sfârșitul lunii august – începutul lunii septembrie și vor fi încheiate până la sfârșitul anului viitor”, a precizat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *