EvenimentŞtiri de top

Costel Fotea, mesaj de recunoștință pentru seniorii gălățeni: „La mulți ani, dragi părinți și bunici!”

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice a fost un prilej de bucurie, emoție și recunoștință pentru seniorii gălățeni. Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a fost alături de seniorii din județ, în cadrul unor întâlniri dedicate acestei zile speciale.

Prima întâlnire a avut loc alături de colegii și îndrumătorii din cadrul Organizației Seniorilor Social-Democrați, oameni care au contribuit, de-a lungul anilor, la construirea și consolidarea organizației PSD Galați.

„Am avut bucuria și onoarea de a fi alături de seniorii gălățeni, oamenii care ne reamintesc, la fiecare întâlnire, că vârsta este doar o cifră, iar tinerețea adevărată se păstrează în suflet. Sunt oameni cu o bogată experiență de viață, care au pus temelia organizației PSD Galați și care, prin exemplul și sfaturile lor, ne-au ghidat de-a lungul timpului în acțiunile și proiectele noastre”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Acesta a fost prezent și la evenimentul organizat de Uniunea Județeană a Pensionarilor Galați, dedicat Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice.

„A fost o întâlnire care ne-a reamintit cât de importante sunt respectul, recunoștința, prietenia și legăturile dintre generații. Seniorii noștri sunt parte din memoria și sufletul comunității. Sunt părinții și bunicii care ne-au crescut, ne-au învățat și ne-au fost alături în cele mai importante momente ale vieții.”

Costel Fotea a transmis, cu această ocazie, un mesaj de apreciere pentru toți seniorii gălățeni, subliniind importanța respectului și a grijii față de generația care a contribuit la dezvoltarea comunității.

„Le datorăm nu doar respect, ci și timp, atenție și recunoștință. La mulți ani, dragi părinți! La mulți ani, dragi bunici! Să aveți parte de multă sănătate, liniște, zile senine și cât mai multe momente frumoase alături de cei pe care îi iubiți!”, a transmis președintele Consiliului Județean Galați.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *