Agenţia Statelor Unite pentru Medicamente: Pentru moment nu s-a stabilit o legătură între cheagurile de sânge şi vaccinul Johnson & Johnson
Agenţia Statelor Unite pentru Medicamente (FDA) a anunţat vineri că în acest moment nu s-a stabilit o legătură de cauzalitate între formarea cheagurilor de sânge şi injectarea vaccinului anti-COVID-19 al companiei Johnson & Johnson, precizând totodată că investighează cazurile din Statele Unite, transmite AFP.
„FDA este la curent cu informaţiile din Statele Unite despre evenimente tromboembolice grave, uneori asociate cu trombocitopenie (niveluri scăzute de trombocite în sânge), care au apărut la câteva persoane care au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu Janssen – numele filialei europene a Johnson & Johnson”, a declarat FDA pentru AFP.
„În acest moment, nu am găsit o legătură cauzală cu vaccinarea şi continuăm investigaţia şi evaluarea acestor cazuri. Vom ţine publicul la curent când vom afla mai multe”, a dat asigurări FDA.
Citește și Vaccinul Johnson&Johnson va fi folosit de medicii de familie și în centrele mobile