EconomieNaţionalSocialŞtiri de top

Ajutorul de încălzire pentru iarna 2023-2024. Condiții

Ajutorul încălzire locuință 2023-2024 se va acorda din nou românilor de la 1 noiembrie 2023. Persoanele vulnerabile primesc și pentru această iarnă ajutor de la stat pentru încălzirea locuinței. Separat, suplimentul pentru energie se va acorda în perioada 1 noiembrie 2023 – 31 octombrie 2024.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței pentru iarna 2023 – 2024 se acordă persoanelor vulnerabile care au un venit mediu net lunar de până la 1386 lei/persoană, în cazul familiilor, și de până la 2053 lei/persoană, în cazul persoanelor singure.

Ajutorul de încălzire se acordă diferențiat, în funcție de venitul pe membru de familie sau al persoanei singure, iar compensarea se raportează la valoarea de referință prevăzută de lege și NU la valoarea facturii de energie.

Valoarea de referință este:
– 250 lei/lună – pentru gaze naturale
– 500 lei/lună – pentru energie electrică
– 320 lei/lună – pentru combustibili solizi și/sau petrolieri

Pe lângă ajutorul de încălzire a locuinței, familiile și persoane singure cu venituri mici pot beneficia de un SUPLIMENT PENTRU ENERGIE, în sumă fixă, acordat lunar, pe tot parcursul anului, în funcție de sursele de energie utilizate, astfel:

– 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică
– 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale
– 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri
– 70 lei/lună, dacă SINGURA sursă de energie utilizată este energia electrică

Câți bani vor primi beneficiarii în funcție de venit?
90% pentru cei care au un venit lunar între 200-320 de lei;
80% pentru cei care au un venit lunar de 320-440 de lei pe lună;
70% pentru cei cu venituri între 440,1-560 lei;
60% pentru cei cu venituri între 560-680 de lei pe lună;
50% pentru cei cu venituri între 680-920 de lei;
40% pentru cei cu venituri între 920-1040 de lei;
30% pentru cei cu venituri între 1040-1160 lei pe lună;
20% pentru cei cu venituri între 1160-1280 de lei;
10% pentru cei cu venituri între 1280- 1.386 lei/ membru de familie sau 2.053 de lei pentru persoana singura.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *