NaţionalŞtiri de top

Arafat: Organizatorii sau agenţii economici sunt obligaţi să verifice dacă persoanele care intră într-o locaţie sunt vaccinate anti-Covid

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat că organizatorii sau agenţii economici sunt obligaţi să verifice dacă persoanele care intră într-o locaţie sunt vaccinate anti-Covid, în cazul în care accesul se face pe baza vaccinării. Dacă nu respectă acest lucru, aceştia vor fi amendaţi.

Întrebat ce se întâmplă în situaţia în care se descoperă, de exemplu, într-o sală de fitness că participă şi persoane care nu sunt vaccinate, Raed Arafat a răspuns:

“Persoana respectivă este amendată, fără nicio discuţie. Deci persoana care este organizator, aici, organizatorul. Deci, organizatorul are obligativitatea de a verifica că persoanele care intră sunt vaccinate, dacă intră pe scenariul cu persoanele vaccinate. Dacă rămâne pe scenariul minimal fără persoane vaccinate, atunci nu mai e nicio problemă. Dar, dacă intră pe scenariul respectiv, atunci are obligaţia să verifice că persoanele sunt vaccinate”.

Totodat[, Arafat a mai afirmat că persoanele care s-au vindecat de Covid nu vor putea participa la spectacole sau evenimente private fără dovada vaccinării sau un test negativ.

Afirmațiile şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă vin în contextul în care Guvernul a decis, în şedinţă, vineri seară, să adopte o serie de noi măsuri de relaxare, printre care şi renunţarea la purtarea măştii în aer liber, de la 15 mai, cu unele excepţii, precum şi la carantina pe timp de noapte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *