Avansează lucrările la depozitul ecologic de deșeuri de la Valea Mărului
Cel mai mare proiect de management al deșeurilor din România este în plin proces de implementare.
“La Valea Mărului, acolo unde se lucrează la depozitul de deșeuri menajere, a fost finalizată una din cele două subcelule ale depozitului, iar la cea de-a doua lucrările sunt mai bine de jumătate realizate.
Se lucrează deja, într-o fabrică din Elveția, la componentele stației de epurare care va fi montată la depozitul de la Valea Mărului. La jumătatea lunii viitoare vor începe testele, iar în această vară va fi livrată.
Construcțiile sunt aproape gata, utilajele care vor fi folosite în cadrul depozitului de deșeuri menajere au fost deja aduse la Valea Mărului, iar rețelele electrice, de apă sau de incendiu sunt realizate în proporție de 60%.
În curând, la Valea Mărului vor începe și lucrările la stația de sortare. Deja materialele de construcție au fost aduse la fața locului”, transmite Costel Fotea, președintele CJ Galați.