Biblioteca “V.A Urechia” implementează un sistem modern de automatizare a activității instituției și de securizare a fondului de carte
Cititorii vor putea să împrumute cărți sau să le returneze fără a mai interacționa cu bibliotecarii.
“Mai mult, cu noul sistem restituirea cărților se va putea face la orice oră din zi și din noapte.
În plus, munca repetitivă va fi preluată de tehnologie, va scădea foarte mult timpul de procesare a activităților de împrumut, restituire sau inventariere a cărților, va crește gradul de securitate a documentelor și se vor identifica foarte rapid cărțile amplasate greșit la raft.
În acest moment, o parte dintre echipamente au fost deja instalate, iar bibliotecarii lucrează deja la noul sistem de etichetare a cărților. Biblioteca V.A Urechia deține un fond de carte de peste 900.000 de volume.
Primele etape ale sistemului vor deveni funcționale în a doua jumătate a acestui an”, informează Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.