Ce trebuie să știe consumatorii despre garanția pentru ambalaje și returnarea acesteia
Lansarea oficială a Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) în România pe 30 noiembrie presupune introducerea unui program menit să reglementeze gestionarea ambalajelor din sticlă, plastic și metal cu volume cuprinse între 0,1 și 3 litri, introducând practici de reciclare mai responsabile în România, tară situată pe penultimul loc în Uniunea Europeana, la capitolul reciclare.
Conform unui comunicat de presă al RetuRO, administratorul SGR, noul sistem poate fi comparat prin analogie cu sistemul de folosire al cărucioarelor de cumpărături din supermarketuri, care sunt folosite contra cost, dar contravaloarea serviciului de utilizare a lor este returnată după înapoierea lor. SGR presupune ca atunci când un client cumpără o băutură într-un ambalaj primar nereutilizabil (sticlă, plastic sau metal), va plăti o mică garanție de 0,50 lei, sumă care ii va fi returnată la predarea ambalajului la un punct de colectare a acestora. Pentru a facilita identificarea acestor produse, ele vor purta un logo specific – “Ambalaj cu garanție”.
Prin urmare, după consumarea conținutului, clienții trebuie să returneze ambalajul gol la orice punct de returnare organizat de comercianți, inclusiv în magazinele din întreaga țară. În schimbul ambalajului gol, clienții primesc înapoi valoarea garanției plătite inițial, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.
Ambalajele trebuie returnate în stare intactă, nedegradate și nedeformate, golite de lichide, iar eticheta cu simbolul SGR și codul de bare specific trebuie să fie vizibilă și intactă. Procesul de returnare poate varia în funcție de loc: în unele magazine, clienții primesc garanția înapoi direct în numerar, în timp ce în supermarketuri, ambalajele sunt returnate la automatele de colectare (RVM), iar clienții primesc un voucher care poate fi utilizat în magazin sau schimbat în numerar.
Un aspect esențial al acestui capitol este acela că, pentru a putea fi returnate, ambalajele trebuie să nu fie turtite sau presate, pentru a permite scanarea precisă a formei și dimensiunilor de către automatele de colectare sau echipamentele de numărare și sortare.
În plus, este imperativ ca recipientele să fie complet goale, deoarece chiar și cantități minime de lichid rămase în acestea pot influența greutatea, existând riscul ca echipamentele automate să le respingă în momentul scanării și cântăririi.
Produsele în ambalaje non-SGR existente în stoc pot fi comercializate până la data de 30 iunie 2024. După această dată, produsele care intră sub incidența SGR trebuie să fie marcate cu logo-ul și codul de bare specific pentru a putea fi introduse pe piață, cele neconforme acestui standard nefiind permise.