Chirurgie de nivel european, cu ajutorul unui echipament medical ultraperformant achiziționat de Consiliul Județean Galați
Chirurgie de nivel european, cu ajutorul unui echipament medical ultraperformant recent achiziționat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați. Este vorba despre un sistem modern de toracoscopie video-asistată, în valoare de 350.000 de lei, fonduri din bugetul propriu al Consiliului Județean. Echipamentul medical este folosit în cadrul secției de chirurgie toracică.
“Este un echipament medical complex, care permite noi abordări și tehnici medicale pentru diagnosticarea și tratarea afecțiunilor toracice. Este singurul aparat medical de acest gen din zona noastră, astfel că de noul dispozitiv medical vor putea beneficia mii de pacienți din cel puțin cinci județe ale țării.
Se pot face intervenții minim invazive în zona toracică, ceea ce pentru pacienți înseamnă recuperare mult mai rapidă, timp redus de spitalizare și dureri postoperatorii mult mai mici față de intervențiile clasice.
Am demarat în urmă cu câțiva ani un program ambițios de dotare a unităților medicale cu echipamente medicale noi și performante, astfel încât pacienții să poată fi tratați cât mai bine acasă, la Galați. Înlocuim echipamentele vechi, aducem altele noi și achiziționăm aparatură medicală modernă. Programul continuă și anul acesta, cu investiții în echipamente medicale de peste 10 milioane de euro”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Cu acest nou echipament, medicii pot face evaluarea unui cancer pulmonar, recolta biopsii, interveni mult mai eficient în cazul unor acumulări de lichid în cavitatea toracică, introduce medicamente direct la nivelul plămânilor sau realiza diverse tratamente în zona toracică, totul în cadrul unor proceduri minim invazive.