Economie

Consiliul Județean Galați organizează cursul GRATUIT “Managementul parcurilor și zonelor de recreere”

Consiliul Județean Galați organizează cursul “Managementul parcurilor și zonelor de recreere” în cadrul proiectului “ESCAPELAND – Dezvoltare și promovare în comun a Turismului Activ în Bazinul Mării Negre” BSB1108, finanţat în cadrul Programului Operaţional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020.
“Cursul este gratuit și se va desfășura în perioada 15-19 martie 2021, pe platforma online Microsoft Teams, formatorul fiind Universitatea “Dunărea de Jos” Galați.
Cursul va fi structurat pe 4 module astfel:

  • cadrul legal pentru înființarea și administrarea zonelor de agrement;
  • planul de management al unui obiectiv turistic tip parc de distracție
  • protecția mediului și conservarea naturii;
  • tendințe noi în domeniu și metode inovative de agrement.

Cursul se adresează absolvenților de studii liceale sau universitare care doresc să își îmbunătățească cunoștințele referitoare la înființarea și dezvoltarea unor activități recreative și de agrement, precum și la managementul acestor activități cu respectarea legislației specifice.

Dat fiind faptul că numărul de locuri este limitat, cei interesați vor depune un CV (în format Europass) și o scrisoare de intenție (prin care își motivează preocuparea de a participa la acest curs) până la data de 9 martie 2021, ora 16:00″, transmit reprezentantii CJG.

Documentele se transmit prin email la adresa ddr@cjgalati.ro. Adresa de mail poate fi folosită si pentru a afla informații suplimentare despre acest curs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *