Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID: Avem o perspectivă clară ca, din vară, să putem vaccina grupa 12 – 15 ani
Medicul Valeriu Gheorghiţă, a declarat, marţi, că există o perspectivă „clară”, din această vară, de imunizare a copiilor de 12 – 15 ani cu ser de la compania Pfizer-BioNTech, relatează Agerpres.
„Ne aşteptăm ca în următoarele zile FDA (Food and Drug Administration – Agenţia Medicamentului din SUA) să acorde această autorizare şi foarte probabil că, în perioada lunii următoare, şi Agenţia Europeană a Medicamentului va elibera această autorizare, aşa încât avem o perspectivă cât se poate de clară ca din această vară să putem vaccina şi persoanele din grupa de vârstă 12 – 15 ani, care, evident, îşi doresc să se vaccineze prin acordul părinţilor”, a explicat şeful CNCAV.