Costel Fotea, președintele CJ Galați, despre heliportul medical de la spitalul județean: “Este o investiţie unică în regiunea noastră”
Joi, 27 mai, în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Galaţi, a fost aprobată documentaţia tehnică a proiectului “Extindere pe verticală cu un nivel şi heliport – Parcare supraetajată Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi”. Valoarea totală a investiţiei este de 20.412.340 de lei (TVA inclus), fonduri din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Galaţi.
“Vom extinde cu încă un etaj parcarea supraetajată din curtea Spitalului Judeţean, iar pe acoperiş va fi amenajat un heliport modern pentru elicopterul SMURD, o investiţie unică în regiunea noastră. Heliportul va fi dotat inclusiv cu sisteme de aterizare pe timp de noapte. Pacienţii vor fi transferaţi rapid la Unitatea de Primiri Urgenţe prin intermediul unei pasarele care va lega heliportul de UPU. De asemenea, vor fi montate şi lifturi exterioare. Pe lângă realizarea heliportului, proiectul prevede şi amenajarea a peste 150 de noi locuri de parcare. Pentru această investiţie au votat favorabil doar consilierii PSD, ALDE şi PMP ”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Heliportul va avea o suprafaţă de 400 de mp. După finalizarea lucrărilor, parcarea supraetajată de la Spitalul Judeţean va avea 466 de locuri de parcare şi o suprafaţă de peste 12.000 de mp. În plus, vor fi amenajate şi zece staţii de încărcare pentru maşinile electrice. În cel mai scurt timp, vor fi demarate procedurile de achiziţie publică pentru desemnarea constructorului.