Criză de seringi. Industria se străduiește acum să facă față cererii uriașe
La nivel mondial este nevoie de 10 miliarde de seringi pentru vaccinarea împotriva Covid-19, iar producătorii se străduiesc să reușească să satisfacă această cerere imensă.
Potrivit NYT în timp ce țările caută moduri de a obține suficiente doze de vaccin pentru a putea își imuniza populațiile și a încheia pandemia, apare o altă competiție – pentru seringile necesare la administrarea vaccinului și că în acest moment pur și simplu nu sunt suficiente.
Situația devine cu atât mai complicată cu cât vaccinul nu poate fi administrat cu orice seringă, fiind nevoie de un tip specific, transmite digi24.ro.
Conform centrului de cercetare Fitch Solutions, Statele Unite sunt cel mai mare producător mondial de seringi, pe baza vânzărilor, iar SUA și China sunt aproape egale în ce privește în volumul exporturilor, livrările anuale fiind în valoare de 1,7 de miliarde de dolari.