SocialŞtiri de top

Grădină Senzorială la Centrul de Recuperare din cadrul Fundației Inimă de Copil

Fundația Inimă de Copil a inaugurat astăzi Grădina Senzorială construită în ultimele săptămâni în curtea Centrului de Recuperare și Reabilitare din Strada Traian nr. 203. Investiția a fost realizată în cadrul proiectului „Emoții, culoare, senzații, echilibru și «unbutu» pentru copiii cu dizabilități”, finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Este vorba despre un spațiu în aer liber, care va permite specialiștilor din cadrul Fundației Inimă de Copil să își diversifice, pe de o parte, terapiile și să le continue, pe de altă parte, în cazul în care situația pandemică va impune restricții în privința activităților desfășurate în spații închise. Terapiile desfășurate în cadrul Centrului de Recuperare și Reabilitare sunt foarte importante și nu pot fi întrerupte pentru a fi eficiente. Fundația Inimă de Copil consideră că este asigurarea unui spațiu în care beneficiarii să își poată urma terapiile în condiții de siguranță deplină este nu doar o necesitate, ci și o datorie.

Anna Burtea, președinte Fundația Inimă de Copil:Cred că este o completare foarte bună a activității pe care o desfășurăm în Centrul de Recuperare. Ne bucurăm că este prima Grădină Senzorială așa de mare într-un Centru de Recuperare pentru copii cu dizabilități din Galați. Suntem recunoscători finanțatorului, care ne-a permis să facem acest spațiu de terapie și de joacă pentru că este o combinație între terapie și joacă. În condițiile actuale, în care trebuie să păstrăm niște norme mai stricte de siguranță pentru copii, mă bucur că atât cât timpul va ține cu noi, spațiul va permite și o interacțiune între grupuri mici de copii. Ceea ce, în acest moment, în sălile de terapie este mai greu, pentru că acolo terapiile se desfășoară individual. Și atunci spațiul vine ca o completare foarte frumoasă de interacțiune și socializare pentru copii și părinți”.

Daniela Puia, psiholog, coordonator al Centrului de Recuperare și Reabilitare: „Afecțiunile celor care vin aici sunt diverse. De exemplu, facem desincronizare senzorială, ceea ce înseamnă că ei nu percep senzațiile din mediul înconjurător în mod obișnuit, așa cum le percepem noi, și atunci au nevoie să fie desensibilizați. Sau, dimpotrivă, este nevoie să fie mai mult stimulați pe partea senzorială. Și noi asta încercăm să facem, mai ales că împletim terapia cu joacă. Iar pentru ei este extraordinar și rezultatele noastre vor fi cu atât mai bune”.

O grădină senzorială similară va fi inaugurată, în cadrul aceluiași proiect și de către partenerii noștri din Bârlad, Asociația Bună Ziua, Copii din România.

Despre proiectul „Emoții, culoare, senzații, echilibru și «unbutu» pentru copiii cu dizabilități”

Proiectul își propune să susțină o viață mai sănătoasă fizic și emoțional, îmbrățișând un concept de ”ubuntu pentru copiii cu dizabilități sau întârzieri în dezvoltare” și familiile lor. Realizăm acest lucru prin accesul la terapii specifice de recuperare pentru copiii cu CES (cognitiv-comportamentală, logopedică, multi-senzorială, terapie ocupațională/ ludoterapie), interacțiuni terapeutice în grupuri mici în aer liber, activități ghidate terapeutic copil-copil, copil-părinte, părinte-părinte, pentru a experimenta, a atinge un echilibru mai bun în relația cu propriile emoții, senzații, construirea relațiilor de susținere și apropiere în familie, copil-părinte, și în rețeaua de sprijin a părinților.

Despre Fundația Inimă de Copil

Fundația Inimă de Copil luptă de 25 de ani să ofere, prin educaţie, o șansă la un viitor mai bun copiilor vulnerabili și visează la o Românie în care, în mod firesc, oamenii fac bine celor aflați în dificultate. În anul 2020, 297 de copii au beneficiat de programele de educație și sănătate ale Fundației Inimă de Copil, iar alți 350 au primit sprijinul de care aveau nevoie. Au fost investite mii de ore pentru a oferi ajutor la teme, consiliere și dezvoltare pentru copiii din centrele fundației. Au fost oferite 3.600 sesiuni de recuperare pentru copiii cu dizabilități, 93 de burse lunare de merit pentru copii cu rezultate școlare excepționale și peste 6.600 de ore de meditații online. Pentru mai multe informații, vizitați www.inimadecopil.ro.

Despre Asociația Bună Ziua, Copii din România

Asociaţia „Bună Ziua, Copii din România” (BZRO) este o organizaţie neguvernamentală înfiinţată la Bârlad în 1999 din iniţiativa unui grup de voluntari olandezi, care au venit în România cu dorința de a ajuta copiii din centrele de plasament şi instituţiile statului responsabile de îngrijirea şi creşterea acestora. Misiunea Bună Ziua, Copii din România este de a susține copiii, tinerii și familiile pentru a duce o viață demnă, în bunăstare. În cei 20 de ani de activitate au implementat proiecte și au furnizat servicii sociale pentru copii, tineri și familii în dificultate, au promovat și facilitat implicarea membrilor comunității în programe de voluntariat și au organizat instruiri pentru personalul din domeniul social și educațional. Pentru mai multe informații, accesați www.bunaziuacopii.ro.

Despre Programul În stare de bine

Programul În stare de bine este un program de finanțare ce oferă anual granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro organizațiilor neguvernamentale din România. Programul este susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Obiectivul programului este creșterea calității vieții locuitorilor din comunitățile rurale și urbane, prin sprijinirea inițiativelor care au un impact pozitiv în domeniile cultură, sport sau viaţă sănătoasă şi care se adresează cu prioritate grupurilor vulnerabile. Pentru mai informații, accesați www.instaredebine.ro.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.270 de magazine în 7 țări și o rețea de 126 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe informații, vizitați www.kaufland.ro.

Despre Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, la inițiativa Comisiei Europene. FDSC promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, care contribuie la apărarea valorilor democratice, prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil  și întărirea cooperării cu celelalte sectoare. Pentru mai multe informații, accesați www.fdsc.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *