NaţionalŞtiri de top

În noaptea de 1 spre 2 mai, circulaţia este permisă doar persoanelor care merg la slujbă

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a subliniat vineri că, în noaptea de 1 spre 2 mai, circulaţia persoanelor este permisă doar în cazul participării la slujbele religioase de Paşte.

“Sunt convins că milioanele de credincioşi care vor participa la procesiunile religioase vor da dovadă de echilibru, de simţ civic crescut, înţelegând că încă traversăm o perioadă critică, comportamentul fiecăruia dintre noi fiind decisiv în lupta pentru stoparea acestei pandemii. În noaptea de 1 spre 2 mai, circulaţia persoanelor este permisă doar pentru participanţii la slujbele religioase. Subliniez acest lucru pentru a ruga toţi cetăţenii care nu participă la slujba de Înviere să rămână acasă. Nu de alta, dar chiar nu vor avea ce activităţi să desfăşoare în noaptea de 1 spre 2 mai, alta decât participarea la slujba religioasă”, a afirmat Bode, într-o conferinţă de presă la Cluj-Napoca, potrivit Agerpres.
“Magazinele vor rămâne deschise până la ora 20:00 şi în Vinerea Mare. Aşa cum ştiţi, staţiunile de pe litoral, respectiv staţiunile montane vor fi deschise respectând toate regulile în vigoare, dar cu o capacitate de maxim 70% cazare din tot ce înseamnă capacitatea de cazare pe care ei o oferă”, a menţionat Bode.
“Prevenţia, echilibrul şi calmul sunt coordonatele după care se vor ghida structurile Ministerului Afacerilor Interne care se vor afla pe teren în perioada sfintelor sărbători de Paşte. Astfel, echipajele îşi vor îndeplini cu profesionalism, responsabilitate şi eficienţă misiunile referitoare la menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică. Românii trebuie să se bucure de cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii în tihnă şi totodată să le fie create condiţiile pentru a participa la aceste ceremonii religioase”, a susţinut el.

“Am solicitat ca prezenţa forţelor de ordine pe teren să fie organizată, planificată şi să se desfăşoare impecabil din punct de vedere operativ. Pregătirea operativă trebuie susţinută de o bună coordonare şi colaborare cu autorităţile locale. De asemenea, această colaborare trebuie să fie impecabilă cu reprezentanţii bisericii, astfel încât oamenii să se simtă în siguranţă şi protejaţi”, a mai precizat Bode.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *