Italia a decis să prelungească restricţiile până la sfârşitul lunii aprilie
Italia a decis să prelungească restricţiile pentru a lupta împotriva pandemiei COVID-19, printre care închiderea restaurantelor, magazinelor şi muzeelor până la 30 aprilie,acestea fiind hotărâte conform unui decret semnat miercuri seară de premierul Mario Draghi, relatează AFP, citată de Agerpres.
Decretul respectiv face ca vaccinarea să fie obligatorie pentru personalul sanitar, dar ține deschise şcolile primare şi prevede că măsuri de relaxare vor putea fi luate înainte de sfârşitul lunii aprilie, asta în cazul unei ameliorări a situaţiei.
Potrivit AFP, toate regiunile din Italia vor rămâne, în perioada 7-30 aprilie, fie în scenariul roșu, fie în cel portocaliu, în timp ce numai clasificarea „galben” permite deschiderea restaurantelor până la orele 18.00 şi o mobilitate mai mare.
Întreaga peninsulă va fi clasificată în zona „roşie” (risc ridicat de contaminare şi restricţii maxime) pentru weekendul de Paştele catolic, o sărbătoare foarte populară în Italia care este de obicei ocazia reuniunilor de familie.
În Italia, pandemia a făcut până în prezent peste 108.000 de morţi, potrivit spuselor Ministerului italian al Sănătăţii, citat de AFP.