Managerul Institutului “Marius Nasta”: “Am avut aproape în fiecare săptămână un pacient cu ischemie de membru”
“Ca om, îi înţeleg, pentru că a fost un an foarte greu în care a trebuit să ne reorganizăm viaţa. Dacă mă uit însă din spital către ce se întâmplă în exterior şi vedeţi cazurile pe care le avem şi secţia care este transformată practic într-o secţie de terapie intensivă, pentru că ventilaţia este aplicată aproape la toţi pacienţii (…) pacienţii ajung de la domiciliu cu saturaţie de 46, am avut cazuri în care au făcut stop cardiac în ambulanţă şi a început resuscitarea în ambulanţă, în momentul în care a intrat în curtea institutului. Cazurile sunt dramatice şi efortul este extrem de mare. De acasă este foarte greu să percepi acest efort şi să fii parte cu el şi oamenii, auzindu-mă că vorbesc astfel de lucruri, probabil că le este şi greu să mă asculte. Dar este o realitate pe care noi o trăim zi de zi, pe care ne-am dori cu toţii să o depăşim”, a afirmat managerul Institutului “Marius Nasta”, joi seară, la Digi 24.
Mahler a arătat că cei mai mulţi dintre cei care ajung la spital infectaţi cu SARS-CoV-2 nu ştiu de unde au luat boala
“Din păcate, această pandemie în ultimele luni a adus, aşa, o prăpastie între noi, lumea medicală şi oameni, ceea ce este extrem de trist, pentru că fără încredere în noi, cadrele medicale, şi noi fără ajutorul lor nu putem face nimic, fără să fim parte a aceleiaşi acţiuni, fiecare cu aportul lui. E adevărat, dacă vorbim de Covid este limitată informaţia, o descoperim şi parcă fiecare val ne aduce în faţă o simptomatologie diferită, complicaţii diferite. Cel puţin în Institutul «Marius Nasta» în valul unu, valul doi am avut evenimente trombotice care sunt secundare şi apar la pacienţii din terapie intensivă, accidente vasculare cerebrale, infarct miocardic, dar ultimele săptămâni am avut aproape în fiecare săptămână un pacient cu ischemie de membru, ischemie arterială adică sângele nu mai circulă în mână sau în picior, piciorul are risc de amputare şi pacienţii ajung într-o secţie de chirurgie vasculară unde se pune problema tratamentului, într-o primă etapă, iar dacă nu, amputaţiei membrului respectiv. Şi să fii un pacient la 50 de ani, fără comorbidităţi, care faci Covid şi la un moment dat ţi se pune în vedere că trebuie să ţi se amputeze picioarele ca să trăieşti, este extrem de dur”, a spus Beatrice Mahler.