Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi deţine în patrimoniul său două tăblițe votive din perioada romană, cu reprezentarea zeului Bacchus
Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean, deţine în patrimoniul său două tăblițe votive din perioada romană, cu reprezentarea zeului Bacchus (Dionyssos la grecii antici), descoperite întâmplător, în anul 1953, la Făgărașul Nou, jud. Tulcea, în împrejurimile cetății romane de la Beroe.
Exponatul lunii februarie 2021 este una dintre aceste tăblițe, un basorelief realizat din marmură, cu dimensiunile de 27cm/19cm, ce are în prim-plan figura impunătoare a tânărului zeu, nud, stând în picioare. Zeul poartă nebrida, în mâna stângă ține tyrsul, iar cu dreapta varsă vinul. La picioarele zeului se află un acolit, în partea dreaptă, și o panteră în partea stângă, iar coarde de viță-de-vie încadrează compoziția.
Basorelieful este o reprezentare frecventă a cultului lui Dionyssos, zeu al al fertilităţii, al vegetaţiei şi al vinului în mitologia greacă, preluat și în cea romană sub numele de Bacchus.
Mitul lui Dionyssos prezintă unicul caz în care o divinitate s-a născut de trei ori: prima din pântecul mamei sale (Semele), a doua din coapsa lui Zeus şi a treia când, după sfâşierea sa de către Titani, Rhea fiica lui Uranus, i-a reunit membrele sfârtecate şi el a prins din nou viaţă.
În fosta provincie romană de la Dunărea de Jos, cele mai frecvente simboluri dionysiace – viţa-de-vie şi craterul – se întâlnesc, în special, pe monumentele funerare.
Exponatul poate fi admirat de public, până pe data de 3 martie 2021, la sediul Muzeului de Istorie ”Paul Păltănea” Galați, secția „Lapidarium”, str. Mr. Iancu Fotea, nr. 2 bis (Vizavi de Biserica Greacă).