InternaţionalŞtiri de top

OMS: Compensații pentru cei care au suferit reacții grave la vaccinuri

Orice persoană care a fost vaccinată, din grupul celor 92 de ţări cele mai sărace ale lumii, şi care a avut efecte adverse grave, va putea fi compensată.
Acest program vizează persoanele care au primit un vaccin prin platforma COVAX, creată de OMS şi de alte entităţi pentru a garanta un acces echitabil la aceste tratamente în ţările cu venituri medii şi mici, relatează EFE, citată de Agerpres.

Toate vaccinurile distribuite ca parte a acestui program au trecut etapele proprii de dezvoltare ale unui vaccin care îi garantează eficienţa, securitatea şi calitatea.

Însă, toate aceste medicamente, inclusiv vaccinurile care au fost aprobate ca uz general, pot provoca în cazuri rare efecte adverse grave, a anunţat OMS într-un comunicat.

Peste 190 de ţări participă la COVAX, iar 92 de ţări dintre acestea, cu venituri mici au fost selectate să primească vaccinuri finanţate de platformă.

“Este vorba de primul şi unicul mecanism de acordare de compensaţii pentru daune provocate de vaccinuri care operează la scară internaţională”, a precizat OMS.

Obiectivul este de a oferi acestui grup de ţări o procedură rapidă, justă şi transparentă pentru a primi compensaţii în cazurile “rare şi la efecte adverse grave, asociate distribuirii de vaccinuri prin COVAX până la 30 iunie 2022”.În rare ocazii s-a observat o reacţie adversă la pacienţi cu antecedente de alergii, 4 sau 5 cazuri la un milion de persoane care au primit vaccinul Pfizer, sau 2 – 3 cazuri la un milion la vaccinurile de la Moderna, potrivit statisticilor realizate de SUA.

Programul de acordare de compensaţii se aplică doar acestor ţări, a anunţat OMS.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *