OUG 10/2021 privind sprijinul companiilor turistice afectate de pandemie, ADOPTAT
Senatul a adoptat, luni, în plen, OUG 10/2021 privind unele măsuri de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului afectate de impactul economic al pandemiei COVID-19, actul normativ fiind amendat în sensul că plafonul pentru cumulul ajutoarelor de stat a fost majorat la 1.800.000 de euro de la 800.000 de euro, potrivit Agerpres.
Ce vizează OUG 10/2021
OUG 10/2021 vizează înlăturarea unor deficienţe ale OUG 224/2020, identificate de Comisia Europeană, prin care au fost adoptate măsuri pentru a reduce impactul negativ asupra operatorilor economici din sectorul turistic, afectat de pandemia de COVID-19.
Prin OUG 10/2021, ghizii de turism sunt incluşi printre beneficiarii schemei de ajutor, perioada de derulare a schemei de ajutor de stat se prelungeşte de la 30 iunie 2021 la 31 decembrie 2021, iar modificarea termenului de plată a sumelor corespunzătoare de la 30 de zile de la semnarea contractului de finanţare la 30 iunie 2022, în limita creditului bugetar.
Plafonul maxim, 800.000 de euro
Plafonul maxim al ajutorului ce poate fi acordat în baza schemei prevăzute de OUG 10/2021 unei singure întreprinderi se menţine la 800.000 de euro, echivalentul în lei.