InternaţionalŞtiri de top

Pandemia de COVID-19 a trimis sub pragul de sărăcie încă un milion de persoane în Italia, în 2020

Numărul celor aflaţi sub acest prag a ajuns la 5,6 milioane – un record în ultimii 15 ani -, adică 9,4% din populaţie, faţă de 7,7% în 2019, arată o anchetă publicată joi de Institutul naţional de statistică (ISTAT), transmite AFP, potrivit agerpres.

Această creştere a sărăciei a fost deosebit de bruscă în nordul bogat al Italiei, unde 720.000 de persoane au intrat în rândul celor ale căror cheltuieli lunare se află sub pragul considerat minimal în termeni de condiţii de viaţă. În nord, rata sărăciei a ajuns la 9,4% comparativ cu 6,8% în 2019.

Potrivit datelor prezentate de ISTAT, aferente anului 2019, pragul de sărăcie absolută diferă în Italia de la o regiune la alta, trecând de la 839,75 euro/lună pentru o persoană singură într-o zonă metropolitană din nord, la 566,49 euro/lună într-o mică localitate din sud. Cu toate că aceastp creştere a sărăciei a fost deosebit de marcantă în nord, sudul păstrează cel mai ridicat procent de persoane sub pragul de sărăcie, 11,1% din populaţie faţă de 10,1% în 2019.

Familiile numeroase sunt în mod special afectate, cu o rată a sărăciei care a ajuns de la 16,2% la 20,7% pentru cele formate din cinci membri sau mai mult.

Măsurile restrictive impuse pentru stoparea epidemiei au provocat o scădere record a consumului populaţiei, mai pronunţată tot în nord (-10%) decât în sud (-7,3%). Media cheltuielilor a scăzut cu 9,1%, ajungând la 2.328 de euro pe lună şi revenind astfel la nivelul din anul 2000.

Reamintim că Italia, prima ţară europeană lovită de pandemie, a impus în martie-aprilie 2020 un lockdown strict, care i-a paralizat o mare parte a economiei.

Totodată, în 2020, aproape 450.000 de persoane, mai ales femei şi tineri, şi-au pierdut locul de muncă, iar PIB-ul s-a prăbuşit cu 8,9%. În ultimul trimestru, scăderea PIB a încetinit la -1,9%, comparativ cu trimestrul anterior.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *