AdministraţieŞtiri de top

Pentru prima dată gălățenii circulă cu autobuze hibrid

Primele două autobuze hibrid, din lotul de 20 achiziționate de către Primărie, au intrat în circulație din weekend și deservesc traseul 105.
“Noile autobuze model Urbino 12 Hibrid au 12 metri lungime, sunt prevăzute cu trei uși, au o capacitate de transport de minim 90 călători, scaune confortabile, podeaua coborâtă, rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități, spațiu rezervat pentru aceste persoane, prevăzut cu centură de siguranță, instalații de aer condiționat și încălzire, camere video, sistem GPS, echipamente audio-video pentru informarea călătorilor, instalații pentru echipamentele de e-ticketing.
Autobuzele sunt prevăzute cu motor diesel Euro VI cu un consum redus de combustibil, iar pentru alimentarea motorului electric se utilizează un sistem de stocare a energiei electrice, tehnologie ce va permite încărcarea acumulatorilor în timpul mersului.
Până la sfârșitul lunii iulie a acestui an furnizorul va trebui să livreze întregul lot.
Autobuzele vor avea o garanție de trei ani, valoarea contractului fiind de 33.600.000 lei fără TVA, furnizor fiind Solaris Bus&Coach SRL”, transmite Biroul de Presă al Primăriei municipiului Galați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *