PRECAUȚIE. Se intenţionează distribuirea de pastile cu iodură de potasiu populaţiei
„Pentru că un astfel de incident se poate petrece oricând – se poate petrece vinerea, sâmbăta, duminica, seara – iar perioada optimă de administrare este între două şi opt ore de la producerea incidentului respectiv, sau de la momentul contaminării, pentru că incidentul poate să fie la o anumită distanţă de ţara noastră, şi atunci există o perioadă-tampon, nu ştim cât de lungă sau cât de scurtă, cred că cea mai bună soluţie este ca aceste pastile să fie distribuite deja, încât oamenii să le poată păstra la domiciliu şi în cazul în care va exista o comunicare publică, o alertă în acest sens, să poată să le administreze. Şi lucrul ăsta nu trebuie interpretat într-un registru al panicii, nu trebuie niciun fel de exagerare. E foarte posibil să nu trebuiască să le utilizăm niciodată, e chiar probabil să nu trebuiască să le utilizăm, dar pe de altă parte nici nu are rost să excluzi total o astfel de eventualitate şi pentru că acum în vecinătatea României se desfăşoară un conflict sângeros şi care se desfăşoară pe teritoriul unei ţări care are mai multe centrale nucleare funcţionale, e bine să oprim orice de discuţie sau panică, în public”, a afirmat Alexandru Rafila, vineri seară, la Digi 24.
Antibiotice Iaşi a produs, în 10 zile, 30 de milioane de comprimate, iar în 38 de judeţe şi în municipiul Bucureşti pastilele ajunseseră, joi, la sediile Direcţiilor de Sănătate Publică.
Întrebat cum vor ajunge acestea la cetăţeni, ministrul Rafia a spus că „lucrul cel mai raţional” este ca acestea să fie distribuite prin intermediul medicilor de familie. În ceea ce priveşte persoanele care nu se află pe lista niciunui medic de familie, ministrul a afirmat că se iau măsuri pentru ca şi acestea să poată primi pastilele.