EconomieŞtiri de top

PROIECT. Polița RCA pentru persoanele fizice ar putea fi încheiată numai pe șase luni sau un an

Persoanele fizice își vor putea face asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) doar pe șase luni sau pe un an, potrivit unui proiect de OUG lansat recent în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor. Potrivit aceluiași document, RCA-ul cu decontare directă ar putea deveni obligatoriu.

Concret, se propune ca persoanele fizice să nu își mai poată face RCA-ul pe o lună sau pe o perioadă mai mică de șase luni ori pe o perioadă cuprinsă între șase luni și un an, ci să poată alege doar între o durată de șase luni, respectiv de un an.

Potrivit legislației actuale, „[c]ontractul RCA se încheie pe o perioadă cuprinsă între o lună și 12 luni, multiplu de o lună, în funcție de opțiunea asiguratului”. Așadar, în acest moment, proprietarii de mașini, asigurați persoane fizice și persoane juridice, pot încheia polițe RCA pentru oricâte luni doresc, cu mențiunea că trebuie să aleagă o perioadă cuprinsă între o lună și cel mult 12 luni.

Pe de altă parte, conform proiectului amintit, “[î]n cazul persoanelor fizice, contractul RCA se încheie pe o perioadă de 6 luni sau de 12 luni, în funcție de opțiunea asiguratului”. Așadar, în reglementarea propusă, regulile se vor schimba pentru asigurații persoane fizice în sensul că aceștia vor putea opta doar pentru a încheia polița RCA fie pentru șase luni, fie pentru un an. Dacă posibilitățile pentru persoane fizice se reduc la cele două amintite, regulile pentru persoanele juridice rămân la fel ca în prezent.

Cu toate acestea, potrivit proiectului, vor rămâne totuși valabile, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice, excepțiile în vigoare în acest moment privind încheierea RCA-ului pe o perioadă mai mică de o lună:
-pentru vehiculele înmatriculate sau înregistrate în alte state membre ale Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene pentru care se solicită asigurarea în vederea importului în România, pe o perioadă de maximum 30 de zile de la data dobândirii proprietății, dovedită cu documente justificative;
-pentru vehiculele destinate exportului, pe o perioadă de maximum 30 de zile; dar și
-pentru vehiculele care se autorizează provizoriu pentru circulație, pe perioade de 30 de zile, dar nu mai mult de 90 de zile cumulate.

Proiectul de OUG NU se aplică momentan. Acesta trebuie adoptat de Executiv și publicat în Monitorul Oficial ca să intre în vigoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *