Serviciul WhatsApp foloseşte propriile “Stories” pentru a convinge utilizatorii să NU plece la concurenţă
Serviciul WhatsApp, deţinut de Facebook, a început o nouă etapă din strategia de comunicare prin care încearcă să determine utilizatorii să nu renunţe la produs în favoarea concurenţei, transmite News.ro. WhatsApp a trecut la nivelul următor din campania prin care încearcă să le transmită mesaje liniştitoare propriilor utilizatori, care, din cauza noilor politici de partajare a datelor, au început să renunţe la WhatsApp în favoarea Telegram şi Signal.
Comunicarea are loc chiar în cadrul aplicatiei, acolo unde compania americană a început să posteze mesaje în formatul “Story”, în care susţine aceleaşi idei din postările online şi reclamele din ziare.
“Ne dedicăm protejării intimităţii”, scrie alb pe verde într-un astfel de mesaj, care, fiind disponibil în secţiunea Status, poate fi văzut de toţi utilizatorii reţelei care o vizitează.
Potrivit news.ro, WhatsApp spune că vrea să combată dezinformările şi să le aducă aminte utilizatorilor că mesajele directe dintre aceştia sunt criptate.
Povestea a început când WhatsApp şi-a anunţat noua politică de intimitate, obligatorie pentru toţi utilizatorii, prin care datele personale generate de comunicarea cu brandurile şi funcţiile de cumpărături vor fi procesate de Facebook.