EducaţieŞtiri de top

Simularea examenului de Bacalaureat începe astăzi cu proba la Limba şi literatura română

Simularea pentru Bacalaureatul din 2021 începe luni, odată cu proba scrisă la limba și literatură română.

Se reia, astfel, testarea suspendată, în 2020, din cauza pandemiei. Elevii vor fi așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, fără să fie amestecați cu colegi din alte clase.

La 9.00 dimineața, se vor deschide plicurile sigilate cu subiectele, iar liceenii vor avea la dispoziție trei ore să le rezolve.
Accesul elevilor în școli este permis până la ora 8.30.

Pe 24 martie va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d), iar pe 25 martie, simularea probei la Limba şi literatura maternă – proba E.b).
Simularea evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a va începe pe 29 martie, cu proba la Limba şi literatura română.
Marți, 30 martie va avea loc simularea la matematică, iar elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă vor susţine, pe 31 martie, simularea probei la Limba şi literatura maternă.

Elevii înmatriculaţi în unităţile de învăţământ din localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a depăşit nivelul de 6/1.000 de locuitori vor putea susţine simulări ale examenelor naţionale, cu prezenţă fizică, după încetarea măsurilor de carantinare, conform unui calendar aprobat de inspectoratele şcolare, dar nu mai târziu de 15 mai 2021, a anunţat, vineri, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

“Având în vedere recentele evoluţii epidemiologice, pentru a asigura pregătirea nediscriminatorie în vederea susţinerii examenelor naţionale, determinante pentru viitorul tinerilor, Ministerul Educaţiei completează Ordinul 3449/2021 privind organizarea simulării evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi a simulării probelor scrise ale examenului naţional de bacalaureat, în anul şcolar 2020-2021. Astfel, elevii înmatriculaţi în unităţile de învăţământ din localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a depăşit nivelul de 6/1.000 de locuitori vor putea susţine simulări ale examenelor naţionale, cu prezenţă fizică, după încetarea măsurilor de carantinare, conform unui calendar aprobat de inspectoratele şcolare, dar nu mai târziu de 15 mai 2021. În această situaţie, subiectele vor fi elaborate la nivelul inspectoratelor şcolare”, mai declara ministrul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *