SocialŞtiri de top

Slujbele din noaptea de Paști vor fi ținute în afara bisericii, cu respectarea regulilor de distanțare

Premierul Florin Cîțu a declarat la Digi24.ro, că slujbele din noaptea de Paști vor fi ținute în afara bisericii, cu respectarea regulilor de distanțare și că va mai avea miercuri o discuție cu reprezentanții cultelor religioase pentru a organiza noaptea Paștelui ortodox.

Totodată, șeful Guvernului a mai spus că în localitățile în care se ajunge la o rată de 60% de persoane vaccinate ar putea să nu mai existe restricții și că trebuie să fie luate în vedere alte măsuri sub formă de premiere pentru personalul companiilor care se vaccinează.

“Am discutat și cu primarii PNL și șefii de CJ, să vorbească despre beneficiile campaniei de vaccinare, dar la țară e nevoie de primar și de preot.
Este nevoie de toată lumea, din ce am văzut eu și biserica, și toate cultele susțin campania în acest moment.
Eu cred că preoții susțin campania de vaccinare. Voi avea o discuție cu cultele din nou, miercuri, pentru noaptea de Paști, să vedem cum organizăm noaptea de paști ortodox.
Tot trebuie să avem niște reguli de distanțare, în jurul bisericii, etc. S-a putut și până acum se va putea și în noaptea de Paști. Slujbele vor fi în afara bisericii, cu distanțare.
În acest moment dacă vrem să revenim la normalitate trebuie să avem această campanie de succes.
Sunt sigur că vom atinge aceste borne, sunt foarte optimist după discuțiile de la Cluj. Toți vor să aibă o normalitate, să fie închiși, deschiși etc.
Dacă ai tot personalul vaccinat, vorbim despre o altă situație. Noi vrem cu toții sau nu vrem să revenim la normalitate? Singura cale este vaccinarea.
Dacă se ajunge într-o localitate cu 60 % vaccinați, să nu mai existe restricții. Vom vedea, nu știu.
Putem să discutăm alte măsuri, pentru personal care este vaccinat, trebuie să existe o primă”, declară premierul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *