Veste bună de la Guvern. Microberăriile şi cramele pot lua credite de 800.000 de euro prin Agro IMM Invest
Guvernul informează că subprogramul de susţinere a afacerilor mici şi mijlocii din domeniul agriculturii, Agro IMM Invest, care poate fi accesat pentru acordarea de garanţii pentru finaţnarea nevoilor curente de lucru sau pentru realizarea de investiţii, va sprijini şi producătorii de bere şi vin, potrivit ordonanţei de urgenţă 110/2017, care aduce modificări la programul IMM Invest.
„Agricultura şi industria alimentară sunt domeniile care reprezintă un interes major în această perioadă, iar la nivel European politicile publice sunt centrate atât pe implementarea unor facilităţi, cât şi pe menţinerea lanţurilor de aprovizionare”, se arată în documentul menţionat anterior.
În domeniul Agro IMM Invest, creditele de investiţii se accordă beneficiarilor din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi sectorului alimentar, pe o perioadă de graţie de maxim 24 de luni pentru rambursarea principalului, iar rambursarea creditelor se efectuează în cel puţin 2 rate pe an.
Potrivit ordonanţei de urgenţă 110/2017, care aduce modificări la programul IMM Invest, grantul acordat întreprinderilor mici şi mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi sectorului alimentar include şi o componentă nerambursabilă de maximum 10% din valoarea finanţării, cu condiţia încadrării în plafonul de 120.000 euro pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în sectorul pescuitului şi acvaculturii sau 100.000 euro pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, respectiv 800.000 de euro pentru întreprinderile mici şi mijlocii din sectorul alimentar.
Programul IMM Invest a fost prelungit până la 30 iunie 2021 şi bugetul a fost majorat de la 4,5 mld. lei la 7,18 mld. lei, potrivit datelor furnizate anterior de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) și prin implementarea schemei de ajutor de stat care susţine întreg programul IMM INVEST, se estimează ca vor beneficia de credite peste 58.000 de IMM-uri, mai scrie Ziarul Financiar.